.some things you never forget.

Spunem ca ne cunoastem unul pe altul.Ne permitem lucruri.Ne asumam unele responsabilitati doar de dragul de-a o face.Obisnuim sa lasam impresia ca ne pasa de cei din jurul nostru.Sa ne invaluim in imagini prelucrate,in sentimente false,aparente..

Vedem doar exteriorul unei persoane.Judecam,fara sa avem dreptul sau sa stim ce judecam.Ne bazam pe un simplu aspect,uitand sa patrundem in suflet,in miezul persoanei.Ne limitam la coaja,integrandu-ne in tipar.

Am uitat poate,ca adevarata frumusete izvoraste din interior.Frumusete care nu-i amenintata de degradare,spre deosebire de suprafata.Dar ne multumim cu efemeritatea.Ne multumim cu putin,crezand ca avem totul.

Credem cu desavarsire in perfectiune,fara sa-i stim macar definitia.Asimilam fapte si vorbe, si ne atribuim apoi dreptul de-a le folosi fara jena.Furam din personalitatile altora.Ne cladim lumea pe ceea ce vedem,din praf si kitschuri.Nu ne pasa de adevaratele valori.Ne jucam cu iubirea,cu sentimente sincere si pure.Luam totul in deradere.

Mintim.Uneori,minciuna este atat de bine croita,incat ne prindem pe noi insine intr-o panza asemanatoare celei de paianjen.Continuam sa ne hranim cu aceleasi iluzii.La ce ne serveste un zambet fals? La ce ne servesc toate eforturile de zi cu zi,incercand sa parem altfel decat suntem? Nu realizam oare ca daca facem un lucru de prea multe ori,ne intra in sange?Ca ne obisnuim cu el,si la un moment dat ne va fi aproape imposibil sa renuntam a-l face? Ca pana la urma,masca se va contopi cu noi,lasandu-ne captivi in propria capcana?
Nu ne place sa ni se spuna adevarul.Iar daca totusi ni se spune,nu-l acceptam.Si ne mai numim fiinte capabile sa gandeasca.
Dar noi chiar ne cunoastem? Sau oare gandurile astea au scapat de analiza?

Cum vom putea oare sa schimbam ceva..vreodata..?

Stiu ca esti acolo si existi.E suficient sa ma hranesc cu iluzia asta.
Haha,patetic.

M-am obisnuit sa te caut in fiecare necunoscut ce trece pe strada.E foarte ciudat sa te uiti la cineva,sa privesti in ochii lor si sa cauti particica aia din altcineva.E de altfel trist,sa te trezesti in fiecare dimineata si sa-ti masori singuratatea.Sa te uiti in oglinda si sa vezi un chip ce pare a izvori dintr-o balada trista.La inceput era obositor si totul parea incadrat intrun mare absurd.Acum a devenit rutina.
Desi,recunosc,e frumos sa-mi indulcesc visele cu tine.Imi lasi inima o rana deschisa.Deschisa..dar fericita.
Am sa te gasesc candva.Si totul va fi pentru mine ca inceputul unui mare cantec.Un cantec ce-l voi savura pana in ultima clipa.
Dar pana atunci,imi voi lasa inima sa se odihneasca..iar masca de zi cu zi o voi da jos.